Șeful Facebook și-a avertizat angajații că gigantul din social media se confruntă cu “una dintre cele mai grave perioade de declin economic din istoria recentă”, compania urmând să reducă angajările și alocările de resurse pentru a rezista impactului.
Bundesbank, banca centrală a Germaniei, estimează că economia germană a scăzut "considerabil" în trimestrul actual și va intra în recesiune tehnică pentru a doua oară de la debutul pandemiei.
Germania, cea mai mare economie europeană, reduce prognoza de creștere economică pentru acest an, din cauza restricțiilor dure adoptate ca răspuns la pandemia de Covid-19.
Economia zonei euro a crescut cu 12,7% în trimestrul al treilea, în timp ce, la nivelul întregii Uniuni Europene, avansul a fost mai temperat, de 12,1%, relevă datele Eurostat.
Banca Centrală Europeană (BCE) a lăsat joi nemodicat nivelul dobânzilor, dar a semnalat că ar putea adopta, în decembrie, noi măsuri de stimulare.
Economia zonei euro va scădea cu 8,7% în 2020, urmând ca, în 2021, să aibă o revenire de 5,2%, conform estimărilor revizuite ale Băncii Centrale Europene (BCE).
În luna martie, BCE a anunțat un program de cumpărări de obligațiuni în valoare de 750 de miliarde de euro în încercarea de a ține sub control repercusiunile economice ale pandemiei de coronavirus.
Acțiunile europene încep săptămâna în creștere, în contextul în care cele mai recente date arată o revenire a încrederii oamenilor de afaceri în economia Germaniei.
Germania a avut, în primul trimestru, o contracție de 2,2% comparativ cu trimestrul precedent, cel mai abrupt declin de la criza financiară din 2009. În contextul în care evoluția trimestrială a economiei germane în ultimele trei luni din 2019 a fost revizuită în teritoriu negativ, cea mai mare economie europeană a intrat în recesiune tehnică